eu,tu si sufletul meu

Intr`o zi mi`am chemat sufletul sa`mi tina de urat(de obicei il ignor).N`a venit!(m`a ignorat)
Voiam sa`i spun ca nu e bine sa fim departe unul de altul,voiam sa`i zic ca nu pot sa ma indragostesc pur si simplu si apoi sa plec ca si cum am avut un vis si m`am trezit.Voiam sa`i spun ca m`am schimbat..dar n`a vrut sa ma asculte.
Si ii dau dreptate,prea uitat l`am lasat si prea m`am luat cu cele lumesti.Dar..m`am schimbat,si voiam sa`i zic,voiam sa stie ca am venit din nou la el ca fiul risipitor sa`mi cer sentimentele innapoi..Nu vrea.Nu vrea sa mi le dea,si ce ma ucide mai tare e ca are dreptate.Cand mi`a zis sa`i arat un colt de lume unde ma simt Eu i`am zis ca nu am unul,i`am zis ca eu nu apartin acestei lumi si ca nu mai am mult pana sa plec.si m`a crezut,si m`a lasat in nebunia mea..
Dar dintrodata am simtit.Si am simtit eu,nu sufletul meu(caci era plecat).L`am rugat sa se intoarca,m`am trantit la picioarele lui zdrobindu`mi genunchii si in final a venit.Asa eram impreuna,eu,si sufletul meu iertator.
Dar fericirea nu dureaza o vesnicie,si asa eram din nou singura,fara suflet,caci l`am gonit din nou cand cretinul ala mi`a zis "dute`n pula mea".Mi`am spus mie insami ca nu va mai fi om care sa`mi calce peste orgoliu si nimeni care sa`mi tulbure viata.Si asa a fost,sufletul meu era plecat,eu eram linistita.Schitam subtil zambete cand priveam oameni umulindu`se(fiindca eu imi perdusem orgoliul,dar demnitatea mi`o aparasem cu dintii si unghiile)
Cu toate astea,rataceam si oscilam intre dorinta de a simti din nou si nevoia de a`mi apara orgoliul in fata oricui..Sufletul meu m`a pacalit! M`a indragostit din nou.Mi`a zis ca de data asta are sa fie diferit...si a fost.Sufletul meu era impacat.
Intr`o seara,eram toti trei,pierdeam timpul..mi`a zis ca pleaca.Sufletul meu mi`a zis ca nu mai are loc in mine de atata dragoste si..l`am crezut.Dar n`am vrut sa`l las sa plece,m`am trantit din nou la picioarele lui explicandu`i ca nu pot fara el,ca doar el ma face sa fiu intreaga,si n`a vrut sa stea.M`a lasat din nou in nebunia mea si cu toate ca iubeam nu eram pe deplin fericita.Nu aveam suflet.Asa a trecut mult timp.Stiam ca nu sunt nimic fara suflet si ca nimic nu ma poate intregi.Dar el prea ma facea sa rad,prea ma facea sa uit de suflet si...prea l`am uitat in final.Si asa am ramas doi,eu,el...si sufletul meu undeva departe.Dragostea cere mult in schimb,prea mult..si niciodata nu stim care e masura.Ma intreb,merita sa`ti pierzi sufletul pentru atat?
(Sufletul in viziunea mea e viata.Sunt de parere ca viata si dragostea se urasc.Refuz sa cred ca le poti avea pe amandoua)
(Sufletul meu a ramas pe o banca de scoala scrisa cu formule chimice)